Anul 2024 vine la pachet cu finalizarea tranzacțiilor de cumpărare sau fuziune a mai multor bănci din România. Un număr de 5 bănci dispar de pe piață. 2 se închid voluntar, 2 sunt cumpărate iar una fuzionează.

Cu cât s-au vândut OTP Bank și Alpha Bank? 

Capul de afiș este clar deținut de cumpărarea OTP de către Banca Transilvania. Tranzacția de 347.5 mil euro înseamnă înglobarea activităților OTP Bank România în Banca Transilvania. Alpha Bank primește doar 300 milioane de euro dar și 9,9% din noua entitate, în acest caz vorbind de o fuziune.

 

Cum va arăta peisajul bancar în 2024? 

Pe lângă această tranzacție, mai există altele 2 care așteaptă să se materializeze. First Bank dispare de pe piață prin achiziția a 99,8% din acțiuni de către Intesa San Paolo Bank iar Alpha Bank este încorporată în Unicredit. Unicredit urcă pe podiumul băncilor din România, după activele bancare. BRD ajunge, în urma fuziunii Unicredit – Alpha Bank pe locul 4 în același top. BT rămâne lider detașat cu aproape 23% din piață. Pentru prima dată, primele 4 bănci din clasament vor avea fiecare o cotă de piață de minim 10%. Ne îndreptăm spre consolidări așadar.

Dacă în 2023 aveam în peisajul bancar un număr de 32 de instituții de creditare, finalul lui 2024 vine cu o reducere la 27 a numărului. Dispar, la cererea lor, 2 instituții de credit care își încetează activitatea: Aedeficium Banca pentru locuințe SA (principal acționar Raiffeisen) și BNP Paribas Personal Finance.

 Schimbările multe dau bătăi de cap în lipsa unui broker de credite

O altă bancă cumpărată de Banca Transilvania își schimbă numele. Astfel Idea Bank devine Salt Bank. Astfel, rezultatele achiziției din 2021 se văd de abia în 2023. Acest aspect ar trebui să îi liniștească pe cei care au credite sau depozite la băncile numite mai sus. În cazul unei asemenea achiziții procesul de fuziune al activității este unul de lungă durată. Aici intervine un broker de credite apropiat de client. Brokerul de credit a desfășurat activități cu mai toate băncile din piață, având colaboratori apropiați angajați ai acestor bănci. Informarea va fi mai rapidă și calitativă atunci când vine din partea brokerului tău decât atunci când o faci din presă. Din acest motiv, colaborarea cu un broker de credite nu încetează în momentul creditării sau refinanțării. Brokerul va informa clienții săi cu privire la aceste mișcări ale pieței. Iar tu, clientul, nu trebuie să îți faci griji că agenția, în care mergei pentru operațiuni, dispare.

Ce înseamnă o asemenea tranzacție pentru clientul unei bănci cumpărate ?

Într-o primă fază, nimic! Contractul și condițiile tale rămân valabile. Dacă luăm cazul Idea-Salt, putem observa că primele efecte vizibile apar la mai mult de 2 ani.

Pentru clienții băncii însă, efectele pot apărea printr-o serie de renegocieri. Modificările nu pot fi unilaterale, decât dacă sunt expres stipulate în contractul cu banca (fie că vorbim despre depozite sau credite). E posibil ca noua bancă să preia unele reguli ale băncii achiziționate. Dar în cele mai dese cazuri, banca achiziționată va funcționa după regulile noii bănci.

Contractele existente (credite și depozite la termen) rămân neschimbate până la maturitate. Dobânda din contract nu se poate schimba unilateral ci doar prin renegociere.

IBAN-ul și cardurile vor fi automat schimbate, cu notificarea ta, pentru a fi conforme cu regulile și identitatea vizuala a noii bănci. Iar după expirarea perioadei contractuale ale unui depozit, de exemplu, poți fi contactat de un reprezentant al noii bănci pentru a fi ofertat cu noi produse. Unele agenții se vor închide, altele vor primi identitatea vizuala a noii bănci. Iar tu vei putea folosi ATM-urile ambelor bănci în aceleași condiții.

Dacă luăm cazul preluării Credit Europe Bank, achiziționată tot de Banca Transilvania, acolo am văzut negocieri cu clienții vechi, în special pe creditele în franci elvețieni. Dacă nu îți convin condițiile oferite, există întotdeauna varianta refinanțării.

Brokerul de credit, aliatul tău în orice negociere

Împreună cu brokerul tău puteți analiza oferta și decide ce e de făcut. Ca și la obținerea creditului, e posibil ca brokerul să aibă acces la oferte mai bune, prin relațiile avute dar și volumele accesate de către firma de brokeraj în care acționează. Tocmai de aceea e important să alegi un broker din firme cu renume, cu experiență și cu un viitor clar în față.

Brokerul va traduce oferta, adeseori alambicată și îți va explica avantajele și dezavantajele. Iar serviciile brokerului de credite sunt gratuite, conform legii. Poți apela astfel la broker, ori de câte ori ai nevoie de sfaturi în procesul de creditare. De cele mai multe ori, problemele se rezolvă printr-un simplu telefon cu un sfat bine plasat. De ce să nu o faci? E gratuit!

Eu sunt Iza- brokerul tău și sunt la un telefon distanță de cele mai bune sfaturi despre creditare. Hai să stabilim o discuție și sunt sigură că orice problemă are cel puțin o rezolvare. Iar eu mă voi asigura că găsesc soluția optimă pentru problema ta în creditare.

 

www.iza-brokerultau.ro 

0728168219

Leave a comment